Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA, a depășit șase milioane de dolari premii brute din tenis, după ce a reușit, miercuri, să obțină a doua victorie la Turneul Campioanelor de la Singapore, în fața numărului 1 mondial, americanca Serena Williams.
Potrivit statisticii prezentate de site-ul oficial al WTA, Simona Halep câștigase până la finala sezonului suma de 5,588 de milioane de dolari. Pentru cele două victorii înregistrate la Singapore, românca și-a asigurat 406.000 de dolari.
Însă ea mai are de jucat un meci, cu Ana Ivanovici, și chiar dacă va pierde această întâlnire va mai primi 20.000 de dolari, ajungând la 426.000 de dolari după partidele din grupă, fără a ține cont de bonusul pentru calificarea în semifinale, românca fiind foarte aproape de accederea în această fază, indiferent de rezultatul de vineri.
Astfel, Simona Halep va depăși suma de 6 milioane de dolari premii brute, din care aproape 4 milioane de dolari în acest an, ea fiind sportivul profesionist român practicant al tenisului cu cei mai mulți bani obținuți din participarea la competiții.
Simona Halep a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-0, 6-2, în 65 de minute, pe americanca Serena Williams, în etapa a doua a Grupei Roșii a Turneului Campioanelor, de la Singapore, aceasta fiind primul succes al româncei în fața celei mai bune jucătoare de tenis din lume.
Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roșie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, și este aproape de calificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA. Williams și Bouchard se vor întâlni joi.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediție a Turneului Campioanelor, reunește cele mai bune opt jucătoare și cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se întrec pentru premii de 6,5 milioane de dolari. În semifinale se califică ocupantele primelor două locuri din fiecare grupă de patru jucătoare.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată Simonei Halep?
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER